| = Zburati! | Licorna [30.Jan.03 02:28] |
| Ce-i cu linistea asta? Chiar nimeni dintre cei 19 n-au simtit nevoia sa lase o urma de cititor? Sau poate ca au fost speriati de lungimea textului si n-au citit? E adevarat, costa cam mult sa stai conectat pentru a citi atatea pagini. Atat de mult mi-a placut povestea asta, asa am simtit-o de aproape de suflet cand am tradus-o, cu atata drag am facut-o din dorinta de a impartasi celor care nu stiu engleza sau care pur si simplu n-au avut ocazia sa dea peste carticica asta minunata, incat sunt trista ca atat de putini au trecut pe aici si si mai putini probabil au citit-o. Sunt sigura ca, asa cum v-am cunoscut prin ceea ce scrieti, multora dintre voi le-ar merge la suflet povestea asta. Simt, stiu ca Jonathan s-a odihnit, fie si pentru numai o clipa pe umarul Micului Print. As nascoci ceva care sa va trezeasca interesul. Am incercat, fara succes se pare, prea ermetic poate, sa fac o trimitere la textul asta in finalul de la Contrazicandu-l pe Arhimede. Ma mai gandesc... Pana atunci, va mai rog odata, hai cititi, imbratisati Pescarusul, zburati! | |
| = Pentru cei ce iubesc zborul | Adele [07.Feb.03 05:24] |
| am zburat alb agatata de spatele lui Jonathan m-am facut de dragul lui atat de usoara incat pescarusul nici macar nu m-a simtit i-am fost pana l-am urmat dincolo de cer “continuă să te perfecționezi în dragoste!” soptea prin vant "nu crede ce-ți spun ochii tăi" si n-am crezut "tot ce pot vedea ei este limitat" iar eu stiam stiam pentru ca privisem undeva departe in tine privește cu mintea ta, mi-a spus acolo sus in aer voi zbura, i-am soptit voi survola oceane si eteruri si vieti pe spatele unui pescarus, poate sau ma voi desprinde ca o pana singura ce-mi sunt asa cum mi-este scris asa cum ma scriu in povestea mea fara sfarsit voi poposi uneori atunci cand imi voi scrie jurnalul pe nori. am sa-mi cladesc din cuvintele lui neostenita precum sisiful jumatate croit din argila jumatate din mit un zeppelin si-am sa-l iau cu mine! sopteam pescarusului du-ma la el daca vrei e acolo pe-un munte de cuvinte ai sa-l recunosti e un fel de pasare fara contur sa nu-i spui nimic sa nu-i spui nimic, pescarusule il astept in toate cele sapte vieti posibile si acolo cu mine in zeppelin am sa-i daruiesc neostenita zborul meu fara de ochi zborul meu fara de ochi si fara limite Adele | |
| = No limits,Jonathan | pescarus [07.Feb.03 10:40] |
| E o surpriza chiar placuta in sfarsitul asta de saptamana mohorata sa gasesc alti impatimiti ai zborului; povestea o stiam mai de demult,aparuse in revista Secolul 20 pe la inceput de ani '70,am citit-o fascinata in copilarie si am regasit-o cu aceeasi emotie acum cativa ani cand mi-am petrecut ceva momente placute "batand-o" la computer in paralel cu lucrarea de diploma ca s-o pot imprastia printre fosti,actuali si viitori prieteni.Multumesc,Marina:) | |
| = DA, ÎMI DORESC SÃ ZBOR! :) | oglinda [07.Feb.03 15:01] |
| Cum eu nu ma pricep sa fac un comentariu savant, ma voi mulțumi sa evidentiez pasajele care mi-au trezit cele mai adânci ecouri (poate mai gâdil și interesul celor care altfel nu ar citi un text atât de lung) – și firește, să îți mulțumesc pentru bucuria împărtășirii. Cel flămând de cunoaștere privit ca un neadaptat: "De ce îți e atât de greu să fii ca toți ceilalți din stol, Jonathan? De ce nu lași pelicanilor sau albatroșilor zborul planat? De ce nu mănânci? Ești doar pene și os! [...] Dacă tot studiezi, atunci studiază despre mâncare și cum să o obții. Toată treaba asta cu zborul e bună, dar nu te poți hrăni cu aer, știi doar. Si nu uita că zbori pentru a mânca." Ce familiare povețe... Deznădejdea și teama de izolare: "Nu există ieșire. Sunt un pescăruș. Sunt limitat la propria mea natură. [...] Trebuie să uit această nebunie. Trebuie să zbor acasă la Stol și să fiu mulțumit cu mine așa cum sunt, un biet pescăruș, o creatură limitată. [...] de acum încolo, își promise el, voi fi un pescăruș obișnuit. Asta îi va face pe toți mai mulțumiți." Dar apoi: "Asemenea promisiuni le fac doar pescărușii care acceptă obișnuitul. Cel care a atins culmile în învățătura lui nu are nevoie de astfel de promisiuni." Entuziasmul și dorința de a împărtăși: "...vom avea o rațiune pentru a trăi. Ne vom putea ridica din necunoaștere, ne vom găsi locul ca ființe deosebite și inteligente și talentate. Putem fi liberi! Putem învăța să zburăm! Viitorul părea un murmur în surdină plin de promisiuni. [...] Dar nu-mi trebuie onoruri. Nu-mi doresc să fiu șef. Vreau doar să le împărtășesc ce-am descoperit, să le arăt cum se deschide orizontul în fața noastră." Si apoi inevitabilul: "Ei chiar nu înțeleg? Se înșeală, o, cât se înșeală! [...] Ceea ce altădată își dorise pentru Stolul său, avea acum doar pentru el singur"... Apare totuși neîmplinirea de a nu avea cu cine împărtăși, de a ramâne "pradă unei vieți solitare"... Transcenderea: "Deci acesta este raiul, gândi el și zâmbi. [...] Aici erau pescăruși care gândeau ca și el. Pentru fiecare din ei cel mai important lucru în viață era să urmărească și să atingă perfecțiunea în tot ceea ce le plăcea mai mult să facă, și asta era zborul." Călăuzirea Prietenului: "...ne alegem lumea viitoare prin ceea ce învățăm în cea de acum. Nu înveți nimic și lumea viitoare va fi ca și aceasta, aceleași limitări și aripi de plumb de depășit." Dar "tu ai învățat atâtea dintr-o dată, că nu a mai trebuit să treci printr-o mie de vieți pentru a ajunge la aceasta." Sub auspiciile Învățătorului: "–Ei bine, ce se întâmplă de aici încolo? Încotro ne îndreptăm? Chiar nu există locul acela numit rai? –Nu Jonathan, nu există acel loc. Raiul nu este nici loc și nu este nici timp. Raiul înseamnă perfecțiune. [...] Secretul era ca el să știe că adevărata lui esență trăia, ca un perfect număr nescris, oriunde și oricând în spațiu și timp. [...] Uită ceea ce crezi! [...] Nu ceea ce credeai ți-a folosit ca să înveți să zbori ci faptul că ai înțeles ce este zborul." Conștientizarea propriei naturi: "–Dar e adevărat! Sunt un pescăruș perfect și fără limită! Se simți cuprins de bucurie. [...] Era pe deplin conștient că el nu este făcut din oase și pene ci că este întruparea ideii perfecte de libertate și zbor, dincolo de orice limitări. [...] –În fine ai priceput [...] dar mai trebuie să lucrezi asupra autocontrolului..." "Și cu cât se antrena mai mult Jonathan în dragoste, și cu cât muncea mai mult pentru a înțelege natura dragostei, cu atât mai mult își dorea să se întoarcă pe Pământ. Căci, în ciuda trecutului singuratic, Jonathan Pescăruș se născuse pentru a fi instructor, și felul lui special de a-și arăta dragostea era să dăruiască ceva din adevărul pe care l-a trăit unui alt pescăruș, care și-ar dori șansa de a vedea adevărul pentru el însuși. [...] Cu cât pescărușii zboară mai sus cu atât ei văd mai departe." Deslușirea atașamentului prin anularea iluziei separării: "Dacă prietenia noastră ar depinde de lucruri ca spațiul sau timpul, atunci în clipa când vom fi depășit spațiul și timpul ar însemna că ne-am distrus propria înfrățire! Depășind spațiul, tot ce ne rămâne este Aici. Si depășind timpul rămânem cu Acum. Iar între Aici și Acum, nu-ți dai seama că ne putem vedea unul cu altul măcar o dată sau de două ori?" Învățător la rândul său: "...ai libertatea să fii tu însuți, într-adevăr tu însuți, aici și acum; și nimic nu te poate opri. Aceasta este Legea Marelui Pescăruș, singura care există cu adevărat. –Vrei să spui că pot zbura? –Spun că ești liber. [...] Vorbea despre lucruri foarte simple – că e normal ca un pescăruș să zboare, că libertatea este chiar esența existenței lor, că orice se ridică împotriva acestei libertăți trebuie depășit, indiferent dacă e vorba de superstiție sau de limtări de orice fel. –Cum adică să le depășim? se auzi o voce din mulțime. Chiar dacă e vorba de Legea Stolului? –Singura lege adevărată este aceea care duce la libertate"... Nedumerirea discipolului încă lipsit de profunzime: "–Nu înțeleg cum poți reuși să iubești o gloată de păsări care tocmai au încercat să te omoare. –O, Fletcher, nu asta trebuie să iubești! Cu siguranță nu poți iubi ura și răul. Trebuie să te antrenezi și să vezi ce înseamnă cu adevărat pescărușii, partea bună din fiecare dintre ei, și să-i ajuți să o vadă și ei, în ei înșiși. Asta înțeleg prin dragoste. Si e plăcut când ajungi să ai îndemânarea pentru a face asta." Ca orice Învățător veritabil, el dezvăluie discipolului secretul de a-și deveni propriul Învățător: "Nu mai ai nevoie de mine. Trebuie doar să continui să te cauți pe tine însuți, câte puțin mai mult în fiecare zi; să găsești pe acel adevărat, nelimitat Fletcher. El este instructorul tău. Pe el trebuie să-l înțelegi și pentru a deveni cu adevărat el trebuie să te antrenezi.” Și gata, altfel rescriu toată povestea! ;) PS: Daca tot m-am lungit, iata si niste poezii cu rezonanță oarecum similară (tot din dorința de împărtășire...:) http://www.poezie.ro/text.php/t_id/20903/ http://www.poezie.ro/text.php/t_id/20376/ http://www.poezie.ro/text.php/t_id/21592/ http://www.poezie.ro/text.php/t_id/21031/ | |
| = Zborul | Michel [26.Mar.03 08:52] |
| Am citit scrisoarea ta catre doamna aceea de la Humanitas si iata-ma aici! "nu hrana conta, ci zborul", da, nu materia, ci spiritul... "un biet pescarus, o creatura limitata" "pescarusii nu zboara niciodata pe intuneric" "fara a se gandi o clipa la cadere sau la moarte" "putem fi liberi, putem invata sa zburam!" "in rai n-ar trebui sa existe limite" "raiul inseamna perfectiune...perfectiunea inseamna sa fii acolo" .............. imi las semn de carte aici si revin ca sa termin. Promit! | |