|
Biografia Romulus Dianu
DIANU, Romulus (pseudonim al lui Romulus Dima; n. 22 mar. 1905, București - d. 25 august 1975, București); prozator, publicist și poet. A debutat cu o poezie în revista "Ramuri fragede" a Colegiului "Sf. Sava" pe când era în clasa a VII-a. A colaborat apoi la "Rampa", "Cotidianul (Brăila)", "Adevărul literar și artistic", "Țara de Jos", "Cetatea literară", "Contimporanul" (unde se pare că a publicat o pictopoezie, Autoportret), "Universul literar", "Bilete de papagal" și, în deceniile ulterioare, la "Viața literară", "Vremea", "Azi", "Familia", "Săptămâna CFR", "Glasul patriei", "Argeș", "România literară" etc.
În 1944 este epurat din presă și condamnat la 20 de ani temniță grea la Poarta Albă și Gherla (este eliberat în 1956).
SCRIERI: Viața minunată a lui Anton Pann (în colaborare cu Sergiu Dan), București, 1929, ed. 2 (Nastratin și timpul său), Buc., 1934; Adorata, Buc., [1930]; ed. 2 Craiova, 1984; ed. 3 [București], 1992; Nopți la Ada-Kaleh, Buc., [1932]; ed. 2 București, 1970; ed. 3 [București], 1990; Târgul de fete, Buc., [1933]; Trandafirii de octombrie și alte surâsuri, Buc., 1971; Fauna bufonă. Pseudozoologicon, I-II, Buc., 1972-75; Fata de la Suza, Buc., 1982; ed. 2 (Esthera), îngr. Corneliu Popescu, postfață Paul Dugneanu, Buc., 1995.
A mai scris și o plachetă de versuri, "Carmen miserabile". Manuscrisul de la această plachetă a fost pierdut de editura la care a fost predat. Câteva poezii care se pare că au aparținut acestui ciclu au fost dăruite lui Emil Manu, care le-a publicat în 2001 la revista România literară.
Ce spune Emil Manu despre Romulus Dianu:
"Jurnalist român, reporter subtil și remarcabil ,,foiletonist de pagina a doua", cum îl caracterizează Perpessicius, colaborator apropiat al lui Nicolae Titulescu (al cărui secretar a fost timp de un deceniu), Romulus Dianu (1905-1975) e, azi, aproape uitat. L-am cunoscut prin 1970 (înainte cu 5 ani de moarte). Am fost vecini și aproape seară de seară ne vizitam și-mi povestea, cu o voce de un calm angelic, mai ales întâmplări din cariera sa diplomatică. A fost unul din cei mai apropiați prieteni ai lui Ion Vinea și ai marelui gazetar Pamfil Șeicaru. Un intelectual fin și discret. Știa foarte multe, dar nu se umfla în pene, ca mulți dintre colegii săi, mai puțin dotați decât el...
I-am citit toate cărțile scrise fie singur (romanele Adorata și Nopți la Ada-Kaleh) sau în colaborare cu cel mai bun prieten Sergiu Dan (romanul Viața minunată a lui Anton Pann). După război este condamnat la închisoare pentru delicte de presă, ca mai toți jurnaliștii din epocă, acuzați că au ,,ponegrit" ,,luminoasa transformare a lumii în drum spre cea mai dreaptă orânduire din istoria omenirii" (expresia este un citat din sentința de condamnare). După ieșirea din închisoare a fost nevoit să-și câștige pâinea cu munci necalificate: salahor, vânzător de cărți, tăietor de lemne. După această infernală căutare a unui echilibru spiritual se liniștește, devenind pensionar al Uniunii Scriitorilor la propunerea lui Ion Caraion. Autorul Cântecelor negre îl întâlnește vânzând cărți într-un pasaj și-l obligă să vină a doua zi la Zaharia Stancu și gazetarul devine un om între oameni, cum îi place să-l ironizeze pe Camil Petrescu.
În ultimii cinci ani de viață a scris trei cărți de proză."
|
Post Consigliato
