Unei doamne singure, despre rugăciune
(Scrisoarea a 158-a)

Sunteți supărată că Dumnezeu nu vă ascultă rugăciunile!
Nu vă supărați pe Cel de la care avem și ființa, și viața, și suflarea, și înțelegerea, și totul.
Vă rog: nu vă plângeți de Cel ce are de mii de ori mai multă dreptate să se plângă de noi înaintea îngerilor și sfinților Săi. Chiar dacă Domnul nu împlinește întocmai rugăciunile noastre, ele tot aduc roadă în sufletele noastre, făcându-le mai bogate și mai mature.
Aceasta e o taină de care și-au dat seama cei ce s-au cercetat pe sine duhovnicește.
Să zicem că cineva seamănă grâu și se roagă ca sămânța să aducă roadă. În loc de roadă, din sămânță răsare iarba. El se roagă din nou pentru roadă, însă în loc de roadă din iarbă cresc pai și spic. Iarăși se roagă pentru roadă, și în cele din urmă se pleacă de greutatea boabelor, și se coace, și cade în poala rugătorului.
Toate rugăciunile noastre adevărate rodesc la vremea lor, cum spune poetul rus Viazemski:

În zi limpede și-n vifor deopotrivă,
Dând ochi cu fericirea sau cu nenorocul,
Fie că îți plutește peste tâmplă
Umbră de nor sau raza unei stele,
Roagă-te! Roagă-te! Căci din sfânta rugă
Se pârguiesc în noi tainice roade.

Dumnezeu ne-a poruncit să ne rugam nu ca să afle El de ce avem nevoie- căci știe dinainte de zămislirea noastra ce ne va trebui în fiecare clipă a vieții- ci ca sub razele rugăciunii sufletele noastre să crească, să se lărgească, să se înalțe și să se pârguiască.
Dacă nu ne ascultă îndată rugăciunile înseamnă că nu dorește să ni se întâmple ceea ce vrem noi, ci ceea ce El vrea. Atunci El ne dorește și ne pregătește ceva mai mare și mai bun decât ceea ce îi cerem noi în rugăciune.
De aceea, trebuie să încheiem fiecare rugăciune cu inima înfrântă:
“Părinte, fie voia Ta, nu a mea!”