Sunet vesel, inoportun,
Al unui clavecin sonor
(Petrus Borel)

Pianul ce-l sărută o mică mână fină
Abia mai strălucește-n al serii violet,
Pe când, cu o foșnire, ca de aripă, lină,

Fermecător, un aer subtil ca un regret,
Aproape cu sfială, mai stăruie discret
În sala parfumată de blânda Ei lumină.

Ce vrea să-nsemne-această subită legănare
Ce pașnic îmi alintă ființa mea învinsă?
Ce vrei tu de la mine, zglobia mea cântare?

Aveai ceva a-mi spune, refren nesigur, oare,
Ce vei muri-n curând prin fereastra-ntredeschisă
Ce dă către micuța grădină-mbătătoare?