Fântâna cu platani de lângă țărmul mării
La care ne-am oprit cu umbra în amurg
În cântecul domol, ce nu-l pot da uitării,
De valuri ce se sparg, de ape care curg.

Fântâna unde vin cu vasele de-aramă
Cadânele să-și ia un dar curat, din plin,
Vrăjită e – ți-o spun – și dorul meu – ia seamă –
În juru-i zboară greu: un porumbel străin.

Pe Marmara se duc cu aripe de lebezi
Corăbii în amurg… Și piere zi și an;
Dar aplecat ușor pe apele ei repezi
Obrazul tău îl văd în umbră de platan.

Sunt zile sau sunt ani de când pe țărmul mării,
În limpezimi adânci fântâna l-a închis?
Platanii tot foșnesc, și nu-l pot da uitării
Murmurul de pârâu rostogolit prin vis…