Voi înhăma măgarul, ca-n vremi, la căprioară
El ce privește toate cu ochi de înțelept –
Și voi urma poteca de mult, suișul drept
Prin via verde-n tactul copitei ce-o măsoară.

Și luând prăjina lungă și coșul împletit,
O fată-n vâlnic roșu va merge înainte,
Am să opresc măgarul din mersul lui cuminte
Sub un cireș, de roade și de ani mulți boltit.

Cireșul va fi roșu ca și-n copilărie,
Cireșele pe ramuri vor atârna cercei,
Cu brațe goale, fata va prinde-n șorțul ei,
La fiece prăjină, o sută și o mie.

Și când, târziu, lungi umbre se vor culca pe lunci,
Când gol va fi cireșul, iar cerul plin de stele,
Bunicii i-aș aduce acasă coșuri grele…
De-aș mai avea bunică și sufletul de-atunci!