E necesar, vedeți voi, să fim iertători.
Doar astfel, fi-vom fericiți și visători
Și, dacă-n viață-s clipe grele uneori,
Noi, cel puțin, vom fi - așa-i? - doi plângători.

S-adăugăm noi, suflete îngemănate,
La jurăminte vagi, gust dulce, pueril,
De-a merge, de femei și de bărbați, departe.
Uitarea răcoroasă ne va fi exil!

Să fim ca doi copii, ca două fete mici,
Deloc îndrăgostite și de tot mirate,
Ce merg, pălind, sub bolta fermecată, nici
A vrea măcar să știe dacă sunt iertate.