Parca-am ramas eu sangur pe pamant,

In cer, ca-ntr-o clopotnita uitata

E-un clopot greu care-a uitat sa bata

Cu funia purtata-n nori de vant.



Cum inainte nu mai este vreme

In urma mea, din nu stiu care veac,

Prin noaptea cu aripi de liliac

Incepe nu stiu cine sa ma cheme.



Si pasii mei rasuna dupa mine

Ca niste bulgari care nu m-ajung,

Rasuna tot in jur asa prelung,

Tot golul-n care nimeni nu mai vine.



Incepe a umbla singuratatea,

In jurul meu ca o multime mare,

Prin bezna cad furnici ce vor sa care

In musuroaie mari, pustietatea.



Se naruie-ntunericul din nou,

Si-n noaptea-n care-s singura fiinta,

Pamantu-mpovarat de suferinta,

Culcandu-se-ngenunche ca un bou.