Ascult pamantul, arborii, pietrele,
drumul arcuit in tacere
printre avantul izvoarelor,
sub tarmii fara pasi ai stelelor.

Ascult vantul, greierii, singuratatea
pana-n de roua portile aurorii,
o umbra noaptea, ziua o fantoma
fara de-nteles lunecand si de urma.

Da fata vesnic intre loc si ora,
martor - al cui ? intre ceilalti si nimeni,
ce nume port eu dincolo de mine,
ce frunte ridic in ochii lumii ?

Sunetul, raza, zbuciumul si visul
sporesc vedenia de mine insumi
in privirea de apa a trecutului
cu treptele pe fund ale mormintelor.

Imi trec pe chip degetele ca pe o masca,
intreb soarta ca orbii vidul,
greu tac pierderile si amintirile, -
la crestetul lor fumega cuvintele.