Prietene, nu râde pe nedrept -
Mi-e dat să port cunună grea de spini...
Iubita nu mai pot s-o țin la piept,
Dar ochii de-amintirea ei sânt plini.
Ca lanțul de ocnaș, zornăitor,
Îmi zornăi tu în gânduri, viitor!

Văd șirul lung de ani pe care-l sui
Pe drumu-ntunecat către mormânt.
Nu-i bucurie până-acolo, nu-i,
Pentru acela ce-a căzut înfrânt
De-o singură iubire - viața-ntreagă
Zdrobindu-și-o - de mult ce i-a fost dragă!

Putui să-nfrunt privirile-i de gheață,
Și-asemenea putui să-i și răspund.
O voi vedea cândva cu pruncu-n brață
Și-am să mângâi obrazul lui rotund.
Și-n fiecare mângâiere, ea,
Că dragostea nu piere va vedea.