Cum fața voastră e aceeași,
când sunt mai lâncede, mai vagi
culorile în care-aleea-și
dizolvă albul printre fagi:
A d i o

Cum foarte ne-ndulciră-ți ochii
cu-atât amar de rozuliu,
lipsind dintre-ale voastre rochii
învoalte, orice azuriu:
A d i o

Cum nu-i aflară-ți baremi Florii
celei Albastre nici un alt
lăcaș, decât un millefiori
fără mireasmă, nici tresalt:
A d i o

Și pentru ce-ați mai răsădi-o,
când, fără noi, afară, -n păr
vă ninge, poate, câte-un măr
și-i mai, într-adevăr:
A d i o