Timpul s-a ivit cînd s-a stins dumnezeu
dumnezeu pieri scurtă vreme după ce păpușa
numită om și opaițul cu seu
trecînd prin chimii și fizici descoperiră cenușa

ca urmare a scrumului. Timpul se uită
în două lumi deodată
și privind fără sațiu, dispare -

treaptă cu treaptă, pe sub lut, m-afund în soare.

În jos e lumină, în sus e-ntuneric
sui pas cu pas către cer într-o noapte ciudată

scările coboară și urcă-ntr-un joc sferic
și drumul nu se mai curmă, drumul înnebunește
redevenind flacără fluturi fantasmă și pește
ca scamatorul care scoate, pestriț, din bonetă
un șarpe cu spițe - și plouă, și plouă, și plouă
din era mahmură pînă-n era ascetă
cu ouă de țipăt, cu ouă de cocos, cu ouă de ouă