Fetele din bistrouri ce sărută ca
un curcubeu tăcerea rămasă după o întâmplare
sau după o tristețe, pereții lor cu ochi
și geamuri sparte și toate adevărurile
ce le dezmiardă spiritul pe rambleul
căii ferate într-un marfar întârziat,
toate acestea să le dai într-un extemporal
cu prețioasa temă a durerii.

“Niciodată noaptea, când inima ta
se macină de tristețe, nu veni” vor scrie
și la geamuri silueta ta prin bistrouri
ca o viperă ce abia învață să se încolăcească
pe semnele zodiacului va ucide, în sfârșit,
aurora, muzica ei dulce ca mila.

Fete bătrâne, noiembrie plâns, poate-am
aflat, la capătul lui, bunătatea de
haită a oamenilor…