Eu vreau singurătatea străduțelor murdare,
ce-și regăsesc în noapte tăcerea lor măreață,
când albele căsuțe se-nvolbură de ceață,
iar bălțile răzlețe sticlesc sub felinare.

Și vreau ca-n astă seară de jalnică uitare,
când tremură-al meu sânge și inima îngheață,
să caut prin ruine vlăstarul de viață
ce râde printre lacrimi când suferă mai tare.

Și vreau să-l strâng la pieptu-mi, să-l strâng ca o comoară,
să-l legăn în săruturi de frică să nu moară
și să mă duc cu dânsul și să mă pierd în noapte.

Și să m-opresc la balta de aur s-o contemplu, -
cu ochii plin de vise și buzele de șoapte, -
ca-n tainica oglindă să-mi reclădesc un templu.