Vreau o iubire dureroasă, lentă,
care să fie lentă ca o lentă răposare,
și fără sfârșit (vreau să fie mai rezistentă
decât moartea) și fără schimbare.

Vreau ca fără armistițiu într-un chin
oculte să fie sufletele noastre absorbite;
și o mare să fie la porțile ce ne aparțin
doar să plângă într-o intenționată calmitate.

Vreau să fie turnul înalt de granit,
și înalt să fie așa că în senin
pare să atingă marele astru polar.

Vreau un pat de purpură și să descopăr
în acea umbră zăcând pe acel sân,
ca în adâncul infinitului Sfârșit.