Peste lacul poleit
De amurgul ce pălește,
Legănându-se plutește
Barca liniștit.

Lopătând cu drag, flăcăii
Cântă dorul ce-i apasă,
Pe când fetele spre casă
Duc în ochi tăcerea văii.

În al apelor senin
Vesel preajma se răsfrânge;
Doar o cruce strâmbă plânge
Lângă puț pe un creștin.

Și-n căldura ce apasă,
Din clopotnița-n lumină
Sună toaca. Toți se-nchină,
Pe când seara blând se lasă.

Peste sat e-o dulce tihnă,
Fetele, cu ochi ce ard,
Cu băieții stau la gard.
Și bătrânii la odihnă.

Și pe prispă, fiecare
Din necaz dă în poveste.
Apoi luna, fără veste,
Ochi de foc, se urcă-n zare.