Te caut prin gândurile desfrunzite, într-una,
Și mă dor drumurile pe care-ai trecut,
Și umblu pustiu toată noaptea cu luna,
Pe țărmul unui timp atât de departe, pierdut.

Mereu mai frumoasă prin sunet îmi treci
Cu zâmbetul trist și părul negru și lung
Și-n tâmplă îmi bat clopotele orelor reci
Și umbra-ți de chin o chem mereu, și-o alung.

Căci frunzele viselor în poemele mele de sud.
Cine-ți sărută ochii când se-ntristează?
De mult nu mai pot, când vii, să te-aud,
Am uitat să-ți descânt genunchiul cu-o rază.

Te caut tot mai departe, dar treci
Tăcută prin albastru-mi fiord
Și-n tâmplă îmi bat clopotele orelor reci:
Cad visele, galbene, ăn poemele mele de nord.