Când vântul ce pătrunde în pomet
din nou aduce unda vieții, bucură-te;
aici unde se-afundă un mărăciniș
de moarte amintiri,
grădină nu era, ci relicvar.

Nu păsările se aud în foșnet,
ci e mișcarea veșnicului leagăn;
vezi cum culcușul singuratec de pământ
se schimbă-ntr-o retortă.

Un chin e dincoace de zidul drept;
poți să izbești inaintând
fantasma ce te mântuie:
aici se țes poveștile și gesturile
eliminate pentru jocul viitorului.

Caută-n plasa ce ne strânge
o țesătură ruptă, sari, afară, fugi!
Du-te, m-am rugat pentru tine - setea
îmi va fi mai ușoară, mai puțin aspră rugina...


(traducere de Dragoș Vrânceanu)