Intru în această iubire ca într-o catedrală,
ca într-un pântec obscur de balenă.
Mă absoarbe un ecou al mării, şi de cele mai multe ori
coboară un coral antic ce se topeşte la a mea voce.

Tu, ales la întâmplare de soartă, acum eşti unic,
tatăl, fiul, îngerul şi demonul.
Mă cufund în întregime în tine, cea mai esențială îmbrățişare,
şi buzele tale rămân evanescente vise.

Înainte de intrarea în marele naos,
trăiam voioasă, eram mulțumită cu puțin.
Dar fascicolul tău de lumină, ca o imensă spadă
îndepărtează în nimic tot cea ce nu eşti.