Conform unei lucrări pe care-a scos-o
Acum un secol și ceva Lambroso,
Coroborat cu studii mai recente
Ale lui Brown, Giulio Vicente,
Savanții ruși Markov, Kasparian
Și chiar românul Romulus Baban,
Copiii, prin ce spun ei –nota bene-
Vădesc preocupări cotidiene
Ce pot semnifica un cert izvor
De aptitudini pentru viitor.
Dar, hai să dăm exemple: vasăzică,
Băiatul dumitale, Pompilică,
De când îl scoli în zori, ca la cazarmă
Și până noaptea când îl bați s-adoarmă,
Îți turuie întruna de muschete,
De săbii, flinte, tunuri, baionete,
Șrapnele, tancuri, gloanțe, de trasoare...
Te-ntrebi ce carieră, prin urmare,
Va-mbrățișa? În asta recunoști
Că va ajunge comandant de oști!
Ori, fiică-ta, Mioara, care nu-și
Ascunde râvna ei pentru păpuși
Și toată ziulica nu vorbește
Decât de rochițele și, firește,
Măsoară, taie, coase, le probează,
Le mai lungește ori le mai scurtează,
Ea ce va fi? Mergând pe-aceeași pistă
Va fi prezentatoare sau stilistă.
Copilul ce-ți vorbește de semnale,
De gări, tampoane, trenuri personale,
Ce crezi că va ajunge? Cheferist,
Sau, și mai sigur, medic navetist!
Cu trei exemple edificatoare,
Luate absolut la întâmplare,
V-am sugerat –pentru cei mici- un drum
Ce se-ntrevede încă de pe-acum
De-a le ghici chemarea aprioric
Introspectând bagajul lor retoric.
&
A, vă-ntrebați ce va ajunge-al meu?
Bazându-mă pe-același procedeu
Ce stabilește-o certă legătură
Cu vorbele ce pot ieși din gură,
Am argumente care stau zăog
Că fiul meu va fi... ginecolog.