În praful anilor chipul ni se va șterge
ca urmele pașilor în praf,
ca fețele în oglinzi părăsite, sparte, aruncate
la gunoi, înlocuite de alte oglinzi
pentru alte fețe la fel de efemere,
la fel de expresive și de unice –
dar nu-i așa că toți oamenii, fiind diferiți,
sunt la fel? O apă și-un pământ?
Un praf și-o apă? Un noroi care se usucă
și se face iarăși noroi? Până când
noroiul ia foc sau îngheață – și atunci cine mai știe
ce se va întâmpla cu planetele incandescente
sau înfășurate în gheață.
Dar nu-i așa că noi vom fi totdeauna împreună
pentru că am existat cândva –
pentru că trecutul însuși nu poate fi șters
nici măcar de Dumnezeu?