Ceața tremurând pe picioare ca un suflet pe care în
afara mea îl port. Și nu știu cine a urcat stoluri de
babe în salcâmi. În vârful turnului din mijlocul orașului
cineva mă pândește. La orice pas în noaptea cu păcură
orbită privirea lui mă arde în spinare. Mânjiți-mă cu bale
și noro să nu mă mai cunoască. Pur, prea mult cu mine
mă aseamăn. Nu pot să zic nici: „dă-te mai încolo” celui ce
zvârle cu bolovani în mine. Bătrân acum în noaptea nimănui
urc putrezite trepte-n turn. Sus nu e nimeni și de spaimă
cad din piatră-n piatră până la țărmul terorizat al mării.
Din șapte guri pustiul urlă-n urma mea.