Era un loc umil, ca printre resturi
de vară și pubele răsturnate,
la margine pe-un mal de lut și lutul
ce galben răspundea din mal luminii,
la margini de oraș printre molozuri
și tinichele tremurând în apă
cu frunze din pe vremuri pomi și totuși
răscumpărând rugina timpurie,
cu melci uscați și vreascuri pe sub iarbă
și iarba ca o carne peste oase,
era un loc umil ca printre resturi
de bucurii și ape curgătoare,
cu praf subțire-nfășurat pe glezne
mai gros și chiar mai cald decât o lână,
dar mai ales cu trâmbe de lumină
și cu noi doi ca două lungi șopârle
trecute, gudurându-ne la soare.

[din volumul „Ce vânăt crâng”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1971]