Umezeala mă irită ca o pătură aspră,
frecată pe buze.
„Simte-te bine! Și fără mișcări inutile;
ai nevoie de calorii...”

Am craniul fixat pe un suport -
frigul sculptează pe fruntea mea.

„Simte-te bine” - spun ei,
și nu uită să coboare-n căldura pufoasă,
apărați de pereții calzi
și de senzuale covoare.

De atâta FERICIRE
cântul meu sparge ferestrele.
Sparge piepturile.
Devoră.
Caută pupilele lor.
E piatră.
Sabie cu două tăișuri.
Plisc de pajură-n luptă.

Ei... sorbind clipele moi, aromate,
n-aud nimic,
și „printre picături”
îmi trimit sfaturi:

„Simte-te bine!
Acolo poți gândi
în liniște...”