Tocmai ieșisem și eu la lumină
doctore îmi probasem ființa pe
genune mișcasem legendele din
loc înmiresmasem prietenii oleacă
și aruncasem cheile prin iarbă
când vulturii mi-au găsit vina și
s-au năpustit fără să mă înștiințeze
că astăzi clopotele sunt nebune
și scot veșnicia din joc doctore
și n-o să mă mai placă și o să-mi
plângă zăpezile în barbă
ce dacă ieșisem și eu din mine
știam porțile toate pe de rost
și tocmisem chiar oglinzi imense
ca să se poate deschide bine spre
lumea neînțeleasă încă de ce
toate îmi par azi străine doctore
lumina parcă se ascunde și nu mai
simt gustul amar al victoriei
fă-mă ce am fost sau cel puțin
să-i fiu înțelepciunii adăpost