Toți morții se duc
undeva, fiecare
în urmă lăsînd
foc, vatră și greier,
prag, treaptă și nuc.
Răzbat, în cutreier,
prin zid, prin aproapele,
prin patru stihii,
prin lăcașele vii,
prin vămi, depărtatele.
Ca norii, ca apele,
toți morții se duc.
Se duc fără griji
cu drumul în gînd.
Plecînd, cu pleoapele
lumina își stîng,
adînc cunoscînd
că ochii-nchizîndu-și
nici unul, nici unul
nu va să greșească
spre ținta sa drumul.
Nu rareori, totuși,
pe-alocuri, sub crugul
înșelăciunii
se-mprăștie unii,
ca scrumul, ca fumul.

Dar alții se duc pîn'
la spatele lumii,
vor fața să vadă
cealaltă a lunii.