Vino, prietenă, pe fruntea-mi, seară,
Prin țarini verzi de catifea trecând.
Fac semn și sălciile, festiv și blând;
Pe crengi șoptesc voci îndrăgite iară.

Ceva plăcut zefiru-aduce-n unde,
Miresme de narcise, argintii.
În tufe mierla zice melodii
Și din brădet o doină îi răspunde.

De mult s-a spulberat micuța casă,
Mestecăniș se-nalță-acolo azi;
Doar stele singuratice-s în iaz –
Și umbre-n auriu mai mari se lasă.

Și timpu-atât de e de miraculos
Că-n ochi de oameni îngeri ți se-arată
Extaziați în joaca lor curată.
Da! Timpu-atât de miraculos.



Traducere Mihail Nemeș