Când mergem prin întunericul de purpură-al verilor noastre
Pășesc în fața noastră umbrele monahilor triști.
Mai slab strălucește vița de vie în jur; grânele îngălbenesc
O, frate, ce liniște-i în lume.

La căpătâi stejarul freamătă trecuturile noastre de demult
Spre noi adie înfățisarea-mpietritelor ape,
Grota rotundă a melancoliei virile
O, frate, se coc negrele nopți de mătănii.


Mai pierdut răsună vântul pe solitara colină
Beat cântec de harfă al unui îndrăgostit.
Pe sub bolți de mărăcini
O, frate noi, oarbe arătătoare, spre miezul nopții urcăm.



Traducere Mihail Nemeș