Din nou putrezinda pădure primește
Izvorul gângurind,
Tânguire ce răsună cristalin mai departe în negură.

Albastra jivină, din negre păduri cobori taciturn
Sufletul,
Căci noapte era; un izvor, ca ninsoarea, pe trepte de mușchi.

Sânge și vuiet de arme din vremuri uitate
Susură apa în valea cu pini.
Luna lucește mereu în surpate odăi,

Beată de negre înghețuri, larvă de-argint
Peste somnul vânătorului blând aplecată,
Cap părăsit de legendele sale.

O, el atunci își deschide domoalele mâini
Încât să primească lumina,
Suspinând în măreața întunecime.


Traducere Mihail Nemeș