Păreri de rău că-ntipărit în zile
nu ne-a rămas de fier și piatră glasul,
că nu ne-am încrustat pe seci pasul,
în urmă rupt cu frângeri de șindrile?

O, nu!! Cât de sublim ne-a fost popasul,
când, adunând vecia în pupile,
am scris cu holda jertfelor fertile
și piscul dăruirii-ntreg atlasul.

Să nu ne cânte lacrimile multe
sau rănile nici odele, nici psalții, –
ci dragostea flămândă să exulte

și arsă-n noi, fierbinții și înalții,
și rugul străduințelor oculte,
ce-n împliniri o să le schimbe alții.