Stă marea ca o treaptă de senin
Pe care urcă insula-n lumină,
Și templul din pădurea de măslin
Se-nalță gol și viu ca o tulpină.

Coloane, trupuri netede de zei
În care sângele s-a făcut soare,
Colunii lângă ele îmi sunt grei:
Nu pasărea, ci piatra o să zboare.

Lăsați-mă să vin iar la părinți.
Doar clipa mea se cerne cenușie,
Doar lutul meu se surpă-n suferinți.
Aici lumina dăruie vecie

Pe friza vieții unde în alai
Fecioare vin cu vas rotund pe umăr,
Și călăreți semeți strunează cai,
Și dansatoare saltă-n tact și număr,

Pe stela morții unde un bătrân
Senin întinde dreapta împăcată
Flăcăului răpus râzând păgân —
Pe marea ca o liră încordată.