Voinicul a murit la margine de basm,
Cu părul prins în sânge ca într-o cască.
Pe fruntea lui a stat, duhovnicească,
Tăcerea-ncremenită ca un spasm.

Un corb într-un târziu l-a mângâiat
Cu aripi grele, aripi de mătase, -
Din pliscul negru croncănind lăsase
Saăcadă un inel pe brâul lat.

Inel furat din poala de domniță,
Rubinul stins fusese-n deget floare,
Murea acum, amurg în cingătoare,
Lângă securea netedă, de crită.

N-au fost nici lacrimi, nici închinăciune,
Din rană doar a picurat un strop
Și nori aprinși au fulgerat galop
Trăsnind cuvinte-n aspra rugăciune.

Departe, auziți cum plânge
Domnița lui cu gând de mănăstire?
Pe înserat i-a dat cereasca știre
Batista înflorind trei stropi de sânge.