Iubirea și destinul și mintea mea-mpreună
- Scîrbită de ce vede, întoarsă spre trecut-
Mă copleșesc atîta, că ciudă port nebună
Acelui ce se află pe cellalt țărm trecut.

Iubirea mă ucide; destinul nu m-ajută,
Și-i mintea de mînie și plîns descumpănită.
Astfel trăind, ea duce mereu o luptă mută,
Durerii fără seamăn de-a pururea robită.

Nu sper să mai se-ntoarcă frumoșii ani nicicînd,
Ci și mai rele zile în zile viitoare.
Iar drumul vieții mele-i trecut de jumătate.

Nădejdea mea, vai, nu e ca adamantul tare;
Se sfarmă ca o sticlă din mîna mea căzînd.
Și frînte-n mijloc, iată, mi-s gîndurile mele.