Þesea cuminte ca întotdeauna
Maria borangicul la război,
Și cum prin seară cădeau umbre moi,
I s-a părut întâi ca intră luna,
Atât de alb venea. Dar nici o rază
Nu calcă mai ușor pe tălpi de vis .
Și s-a mirat ea: cine a deschis
Larg poarta? . Când s-a ridicat să vază,
I-a nălucit acum că porumbelul
Ei alb bătea din aripi lângă ea.
Și cum, sfioasă, fata-l mângâia,
Arhanghelul dezvăluindu-și felul,
Nu s-a temut, nu s-a ferit de dânsul
. Cu îngerii se sfătuia de mult -
S-a bucurat spunându-i: . .Te ascult..
Arhanghelul tăcu, închis într-ânsul.
Atunci s-a speriat, căci nici un sunet
Nu-i pogora în suflet solul sfânt.
Dar a picat ca moartă la pământ
Când îngerul cu trăsnet și cu tunet
A fulgerat, neașteptat, Bunavestire...