O, monkey, fragedă zambilă,
măduva spinării ca o dantelă
spre soare se ridică, punând
pe creștetul zilei coroana dinților tăi albi.
Trec zilele, monkey, și inima celor
dragi se usucă, drumul de dincoace
de nori ca un șarpe bătrân, nemișcat
doarme sub ploi și sub soare.
O, monkey, dragostea nu are de ales,
vine și pleacă și pe frunze de
mentă, pe un lujer subțire se usucă
regretul, chimvale și fluiere de os
o încântă să plece, călătorind
prin lume, sub nume ascuns.
Și așa, rămân numai cu tine,
față în față, nemângâiate, ca lacrima,
eu să știu cât ești de bună
și să nu-mi fii de nici
un folos, tu, pe-o coardă de vișin
prelungă să luneci la mine, în jos.