În cîrd cu cei de-o seamă, cîntam și eu iubirea.
Mă lăudară unii, alții șoptiră-ncet:
" Numai iubire, jale și chin e ăst poet,
Nimica alt nu știe, sau i-o lipsi simțirea.

Un om în toată firea și copt la minte pare,
La ce se-nflăcărează de parcă-i biet băiet?
Îl dăruiră zeii cu ghiersul de poet
Doar spre-a vorbi de sine în fiece cîntare?"

Povață grea! Simt duhul sublim că mă inspiră,
Iau lui Alceos lira iar lui Ursin secretul,
Abia încep și ceata se-mprăștie cu-ncetul
Și fel de fel de svonuri în urmă-i se stîrniră;
Rup struna, deci, și-n Lethe îmi svîrlu surda liră.
Cum e auditorul, așa e și poetul.