Singur ca un nor am hoinărit,
Care se-nalță peste văi și dealuri,
Când deodată o mulțime am zărit:
O oaste de-aurii narcise-n valuri.
Chiar lângă lac și dincolo de nori,
De nici credeai că nu sunt decât flori.
Etern, ca soarele ce ne zâmbește
Din Calea Laptelui străluminând,
Se-avântă-n zare voinicește,
Pe malul unui golf trecând.
Narcise mii văzut-am deodat,
În dans vioi, înaripat.
Până și undele dansau, dar ele
Se întreceau cu valurile grele.

Mai vesel n-ar putea să fie
Poetul, într-o altă companie.
Priveam și iar priveam și mă gândeam
Că-i mai frumos decât eu socoteam.
Când pe divan voi sta întins,
Trândav sau gânditor, de visuri prins,
Aceste amintiri îmi vor cânta
Ce fericită este solitudinea.