Amurgul paste linistea in salon,
liniste rar speriata
de tipatul vreunui bolnav ce tuseste,
scrijelind panza de anost si monoton.

Adineauri sora Ioana a trecut,-
si ochii taiati in sticla severa,
cum s-au rotit prin salon, dojenitori,
uitatura lor m- a patruns si m-a durut...

De ce ma tin in frig si in spital?...
Linistea ma ingenuche si ma doare.
Afara ninge linistit si frumos,
si- n mine ceva sfarsit si bun moare...

Ninge bizar si neinteles afara;
tacerea ma ocroteste si mi- i bine;-
Mai tipa o tuse de bolnav- si apoi
linistea se prabuseste, ingrozita, peste mine...