De azi înainte vei tăcea pe veci,
obosita mea inimă. A pierit cea din urmă-amăgire
pe care eternă-o credeam. A pierit. Simt acum
că, în noi, amăgirile dragi
au făcut din speranțe și din dorințe - un fum.
Pe veci potolește-te. Destul
ai zvâcnit. Nu mai valorează nimic
bătăile tale, pământul măcar de-un suspin
nu e demn. Amar și plictiseală
e viața, nimic altceva; o mlaștină-i lumea.
Nu te mai zbuciuma. Disperă
pentru ultima dată. Neamului nostru destinul
doar moarte i-a dăruit. Te voi disprețui
de-acum încolo, natură-
cu forță ascunsă, cu brutalitate
domnești, semănând pericole
și-o infinită deșertăciune în toate.