Ostenitul asin odihnește,
Părăsit stă bordelul cel șui.
Doar stăpânul prin noapte zorește,
Rătăcește cu dragostea lui.

Numai calea știută, cernită,
Azi cărare cu taine pustii,
Duce iar spre-ngrădirea umbrită,
Ce se pierde în neguri târzii.

Și-i mai aspră, mai grea frământarea
Și se deapănă ceas după ceas,
Trandafirii cu rouă se pare
Că se pleacă mai greu pe zăplaz.

Ori răsplată, ori chinuri mă-așteaptă
Dacă-ar fi ca din drum să mă-abat?
Și spre poartă e calea cea dreaptă?
Și se poate la poartă să bat?

Dar trecutul de-acuma ciudat e,
Și nici brațul meu nu va munci:
Știe inima, știe și bate-
Oaspe drag în grădină voi fi!