La geamul sufletului tău
Se-ngrămădesc părerile de rău.
Le uiți un timp, dar ele se adună
Și se șoptesc alături împreună.

Voiai să uiți de tot, să uiți de toate,
Și, încercînd, văzuși că nu se poate.
Să fie leac? Să ți-l aducă cine?
Că morțile, și ele, se-ngrămădesc în tine.

Și lacrima-i amară,
O lacrimă de rouă și-o lacrimă de ceară.
Că am aprins în geam o lumînare
Și-o candelă, la ce-a mai fost și doare.

Au tremurat ca două stele,
Într-o-ngînare mută între ele,
Mîhnirilor și vieților trecute,
Răbdate pe tăcute.

De cîte ori, trăite, ai murit?
Mîhnirile ascunse le-ncepi și n-au sfîrșit.