Un pictor mi-a promis un tablou.
Acum, în New England, aflu că a murit. Simt
Ca și alte dăți, tristețea de-a înțelege că suntem
Ca un vis. M-am gândit la om și la tabloul pierdut.
( Numai zeii pot să promită pentru că sunt nemuritori.
) m-am gândit la locul ales pe care pânza nu-l va ocupa.
M-am gândit după aceea ; dacă s-ar afla aici, cu
timpul Va fi un lucru în plus ; acum e ilimitat, nesfârșit,
capabil De orice formă și culoare, fără să depindă de nici
una. Într-un anume fel, el există. Va trăi și va crește
Ca un cântec și va rămâne cu mine până la sfârșit.
Îți mulțumesc, Jorge Larco. ( Și oamenii pot să promită, pentru că în fiecare promisiune există ceva nemuritor.)