Sângele-mi disparat, îmbătrânit,
ca o garoafă strivită, pe ape,
urcă în tine, împleticit,
fără sunet, aproape...
Sângele tău mi-l cheamă, magnet lichid,
îl suie lângă tâmplele tale, învins.
În cântecul tău m-am înzăpezit,
spre tine-l chemi pe-un altul, din sângele meu stins.
Du-mă sub arborii reci, prin nea,
voi lumina, zvârcolit în tine, mereu,
dar glasul cu care o altă iubire o vei chema
va fi străin de tine. Va fi al meu...