Vai, ce urât mă regăsesc uneori,
crestând hârtia, ca pe-un crin bolnav,
cu unghiile lungi, cuprins de teamă...
Par în chiliile cu lespezi roase
uitatul alchimist târându-și ghebul
și barba de sub mucede arcade,
cerșindu-și sieși blestematul aur.
Cu strâmbe degete zvâcnind sub lampă,
și proiectând peste perete umbra
cuvântului abia ivit pe filă,
duhul țigării-l izgonesc, de-o clipă,
spre cărți ce se subție în tartaje...
Râzând, urlând, schimonosit aproape,
cu fiecare literă scurtez
a vârstei cale, și-nnoptând îmi pare
că-mbătrânesc c-o literă mai mult,
că-s palid, șters și, dureros, același.
Dar i-ați privit pe-ndrăgostiți? Sărutul
le schimbă, straniu, liniile feței
și-i face albi de spaime
și urâți...