Sfios vin la tine ca-n templul Ardealului,
Eu, fiu de tarani din fierbintele sud,
Si Clujul e, tot, hohotire de clopote,
Si pasii lui Blaga pe strazi se aud.

Ca Iancu as vrea pe suisul Feleacului
Să cad furtunos peste Cluj ca un cal,
Dar astazi e liniste dulce în inima
Prea mult patimitului nostru Ardeal.

Acelasi e Clujul, aceiasi sunt oamenii,
Mereu nascatori si mereu muritori,
Dar si de-as avea tot o singura nastere
Aici as muri de o mie de ori.

Mereu catre dealul ciudat al Feleacului
Atras mi-a fost neamul batran de oltean,
Aici invatara ai mei, toate rudele,
Dumitru si Ana si Tina si Ioan.

Când noaptea se lasa tresar amintirile
Si trec literati spre un magic castel,
Ce seamănă Clujul în noapte cu creierul,
Un creier cu ganduri aprinse în el.

Si ce n-a fost voie, si clipele libere,
Si ce-i multumire, si ce e repros
Se-aduna nostalgic la cumpana noptilor
Când Blaga isi murmură pasii sfiosi.

El trece spre moarte, în marea lui trecere
Si e printre noi si din nou printre dusi,
Sfios intr-un Cluj ca în templul Ardealului,
Ce dor mi-e de Blaga, ce dor mi-e de Cluj.

Ros-galben-albastre sunt razele Clujului,
Furtuna din veac mai de pret le facu,
Batrani intelepti poarta grija gradinilor,
Cei tineri pe piept au insigne cu ,,U".

Atat de senin se transcriu tragediile,
Legendele iarta momentul cel crud,
Ce simplu cantăm: ,,Blaga-i mut ca o lebădă"
Si pasii lui Blaga prin Cluj se aud.