Ajunsesem la ea, băteam la poartă,
i-am auzit glasul ușor înăbușit
și pașii de dincolo de zidul de piatră –
și-am început să strig că am venit.

Cine ești, m-a-ntrebat, și pe cine cauți
nu mai știu când și unde am fost fericiți
surorile mele sunt fetele moarte
la treizeci de ani neîmpliniți.

Nu-ți amintești de mine, mă rugam,
ți-am adus anemone și cartofi copți
și-am stat neclintită la capul tău
șapte zile și șapte nopți.

Ai murit în brațele mele, vroiam să-i mai spun,
dar nu avea cine mai spune și nu avea cui
ea-mi deschisese poarta, dar eu tocmai aflasem
că nimeni nu moare în brațele nimănui.