nu poți s-o iubești chiar de fiecare dată
când îți ridici ochii și o vezi trecând pe landa cu vânt
de iarnă, (chiar dacă știi că ea știe că de la fereastra arcată
o pândești – dacă ți-amintești când și când

să ridici ochii - ), de cele mai multe ori
o recunoști doar constați că o știi mult prea bine ,
că e inutil să mai încerci. – alte ori,
e drept, îți apare o femeie străină cu mâinile fine

când i le vezi, trecându-și-le prin păr și crezi
c-ai putea sta la picioarele ei, doar rar ridicându-ți privirea
spre fața ei aplecată pe care ai să vezi

cum se resfrânge lumina bolnăvicioasă de afară, și ea
chiar să creadă că ești real. – și afară să ningă cu mulți
fulgi funebri, și tu să îi vorbești, fără să te mai asculți.