Regii nu se ating de uși.

Ei nu cunosc fericirea de a împinge înainte ușor sau cu brutalitate una dintre acele mari tăblii familiare, de a se întoarce spre ea pentru a o așeza la loc, - fericirea de a ține în brațe o ușă.

...Fericirea de a prinde de pântec, apucându-l de buricul lui de porțelan, unul dintre acele obstacole înalte și alcăutind un tot; acea luptă corp la corp rapidă prin care, în mersul pentru o clipă încetinit, ochiul se deschide și trupul întreg se obișnuiește cu noul său lăcaș.

Cu o mână prietenească o ține încă, înainte de a o împinge cu hotărâre și a se închide, - fapt pe care zgomotul resortului puternic dar bine uns în mod plăcut i-l confirmă.


(traducere de Irina Mavrodin)