„Doamne ! dezleagă-mă de mine, că de miresmele și miasmele lumii m-am dezlegat de mult. Spre o căință plină de cîntec înalță-mi cugetul și nu mă mai lăsa vecin mie, ci întinde-ți deșerturile tale între inima și gîndul meu. Au nu vezi tu vrășmașul duh al soartei mele, ursită blestemelor și plînsului ? Ce rugi găsi-voi pentru tine, Moșneag neputincios, și din ce istoviri ridica-voi un urlet spre nepăsarea ta ? Dar cine-mi spune că sunt și eu bătrîn, mai bătrîn ca tine, că inima mi-e mai căruntă decît barba ta ? De-aș da drum slobod glasurilor mele, pe ce meleaguri ne-ar întîlni gîndul ?
Tu nu vezi, Doamne, că unul din altul ne vom săvîrși, meniți rostogolirii; căci nici eu n-am născocit un reazem în afară de noi ? Voit-am să mă bizui pe tine și-am căzut; voit-ai să te bizui pe mine și n-ai mai avut ce cădea !”[Amurgul Gândurilor,p. 131]