„Cînd mintea s-a oprit, inima de ce mai bate oare ? Și verdele putred al ochilor spre ce se mai deschide cînd sîngele a orbit ? Ce negură spintecă măruntaiele și ce ziduri se dărîmă în țesuturi ? Și oasele spre cine urlă în văzduh, și văzduhul de ce-mi apasă mîhnirea grăbită înspre nimic ? Și ce chemare spre înec îmi împinge gîndurile spre ape moarte ?
Dumnezeule ! pe ce frînghie să urc spre tine, că de nepăsarea ta să-mi sfărm trup și suflet ? ...Te întrebi de ce un bețiv înțelege mai mult ? Fiindcă beția-i suferință. De ce un nebun vede mai mult ? Fiindcă nebunia-i suferință. De ce un singuratic simte mai mult ? Fiindcă singurătatea-i suferință. Și de ce suferința știe totul ? Fiindcă-i Spirit.” [Amurgul gîndurilor]